Westfield premiat pentru cel mai bun concept nou la Gala CPI Național 2018. A treia ediție națională a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare, cel mai mare eveniment dedicat comunității din real estate, s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute. Evenimentul s-a încheiat cu Gala Profesioniștilor în Imobiliare, în cadrul căreia au fost celebrate cele mai bune rezultate […]
Da, avem gaz în Westfield şi ne lăudăm, aşa e, dar merităm! A fost o mare provocare să purtăm negocieri cu un furnizor “unic” de utilităţi, dar am ajuns, în cele din urmă, la un final fericit. Avem o soluţie tehnică agreată, avem banii pregătiţi pentru începerea lucrărilor, mai e nevoie doar de avizele necesare […]
În urmă cu 10 ani proiectul rezidenţial Westfield venea cu o propunere inedită pentru arădenii care căutau să-şi cumpere o locuinţă nouă – viaţa într-o suburbie, realizată după modelul celor americane, amplasată la marginea Aradului. Mulţi s-au uitat atunci la Emanuel şi Bianca Bistrian ca la nişte tineri “nebuni” care au “aterizat” şi ei din […]
Distracție, entuziasm, atmosferă de vacanță și vară: acestea au fost notele de bază ale petrecerii pe care am organizat-o în 4 iulie, la Westfield Clubhouse. Credem că vorbim și în numele celor care ne-au răspuns invitației — de la rezidenții tot mai numeroși ai cartierului până la echipa și colaboratorii noștri — când spunem că […]
1 Iunie este o zi specială pentru noi — pentru că în Westfield suntem deja vecini cu nenumărate familii cu copii frumoși. Însă anul acesta, odată cu prima zi a lunii iunie am celebrat încă un pas mare pentru comunitatea Westfield: deschiderea Grădiniței LITTLE STAR! Westfield a devenit astfel singurul cartier nou din Arad cu […]
Când te întorci acasă și închizi ușa în urma ta, te simți dintr-o dată relaxat și fericit — e timpul să te concentrezi pe ce e mai important în viața ta: familia! Și, pentru timpul valoros petrecut împreună, niciun spațiu nu poate fi mai potrivit decât un living cu bucătărie „openspace”, un spațiu generos, unde […]
Sâmbătă seara, în 17 decembrie, cartierul Westfield s-a umplut de culoare și muzică festivă – familiile care locuiesc aici și prietenii acestora petrecând împreună o seară cu colinde și bucurie. În ciuda frigului înțepător care în mod normal te îndeamnă să te cuibărești lângă șemineu, cu o cană de ceai fierbinte în mână, în Westfield […]
Decizia de a alege un credit imobiliar e adesea un punct sensibil pentru toți cei care vor să-și cumpere o locuință. Cei care evită în continuare această soluție de investiție nu știu că programele de creditare din prezent sunt accesibile și sustenabile pentru o familie cu venituri medii – și în mod special ne referim […]
Credem că oamenii care ajung să schimbe lumea sunt cei care aleg să facă asta – și au curajul să meargă înainte, indiferent de obstacole. Într-un weekend însorit de septembrie, am fost cu toții la Dumbrava – ca să stăm de vorbă cu Viorel Pașca, un om care și-a dedicat viața ajutorării celor care nu […]
Cele 7 modele de case noi pe care le-am lansat la începutul lunii iulie surprind pe planuri multiple: atât prin detalii, cât și prin imaginea de anasamblu; atât prin designul lor deosebit, cât și prin dotările tehnice de primă clasă. Astăzi, îți povestim 7 lucruri pe care probabil nu le știi despre casele din Westfield – […]