Azi, poţi să-ţi începi ziua la piscină, mâine poţi juca tenis iar săptămâna viitoare poţi să petreci fiecare seara la spa în timp ce copii tăi explorează fericiţi locul de joacă. Cu imaginaţia ta şi cu facilităţile pe care ţi le oferim noi, poţi să trăieşti zi de zi ca într-o permanentă vacanţă.

Aşa poate să arate viaţa ta din momentul în care decizi să te muţi în Westfield. Să locuieşti aici înseamnă să ai un nou statut, acela de rezident Westfield, prin prisma căruia să ai acces la nenumărate servicii şi facilităţi exclusiviste, de la piscină la sală de fitness, de la teren de tenis la teren de fotbal, de la restaurant şi cafenea la sală de cinema.

Toate aceste facilităţi sunt, de acum, mai aproape ca niciodată. Luna aceasta a început construcţia primului şi singurului Clubhouse rezidenţial din Arad, localizat în cartier Westfield şi dedicat exclusiv rezidenţilor. Reprezentanţii cartierului spun că, foarte curând, toţi cei care locuiesc aici dar şi cei care de acum încolo vor investi într-o vilă Westfield vor avea parte de beneficii la care poate, până acum doar visau. Construcţia avansează cu rapiditate şi va beneficia de spaţii de relaxare şi socializare generoase, facilităţi specifice unui centru wellness dar şi zone outdoor dedicate mişcării şi sportului. Va fi practic clubul comunităţii Westfield, un spaţiu modern şi ultra dotat.

În plus, atmosfera prietenoasă a întregului cartier, evenimentele create pentru comunitate cu diverse ocazii, concursuri şi ieşiri la grătar sau picnic, weekend-urile copiiilor, toate completează conceputul de viaţă ca în vacanţă şi fac din Westfield un cartier cu adevărat diferit.

9 modele de vile exclusiviste!

În Westfield, nu doar facilităţile şi serviciile sunt exclusiviste ci şi cele 9 modele de vile, colecţia 2014 din care clienţii îşi pot alege casa visată. Fiecare vilă este proiectată după ultimele tendinţe arhitecturale şi are în vedere ergonomicitatea perfectă a fiecărui spaţiu. Indiferent de mărimea familiei, de personalitatea soţilor sau de energia copiilor, vilele Westfield sunt extrem de versatile şi primitoare. În plus, până în 15 august încă se vând la preţuri promoţionale, foarte accesibile, începând de la doar 48.000 euro. Convinge-te! Westfield este cu adevărat diferit!