Anul pe care ne pregătim să îl încheiem a fost extraordinar pentru noi. Exact așa: ieșit din comun. Și nu ne referim strict la numărul mult mai mare de familii care au arătat că au încredere în proiectul și produsele noastre, acum mai mult ca niciodată. Acest lucru a dus la o creștere a vânzărilor cu 75% față de anul anterior.

Momentul bilanțului

2021 este totodată anul în care am demarat o investiție ambițioasă, anul în care ne-am sudat echipa și am continuat să ne gândim la viitor, cu proiecte și provocări noi.

Interes dublu pentru case, față de apartamente

Dacă anul 2020 i-a făcut pe mulţi să ia în considerare ideea unei case la curte, anul 2021 a fost momentul în care au acționat.
Conform unui studiu realizat la nivel național de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research, 34% dintre respondenți au declarat anul acesta că își doresc să cumpere o locuință. Procentul de respondenți care vor să își cumpere o casă a fost dublu (33%) față de cei care au declarat că își doresc un apartament, mai ales în rândul persoanelor de până în 45 de ani.

Conform revistabiz.ro, tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani au declarat că intenționează să își achiziționeze anul acesta propria lor locuință, în ciuda faptului că 6 din 10 sunt conștienți de faptul că piața imobiliară din România este în creștere. Iar intenția lor este de a cumpăra o casă (30%), în vreme ce 16% ar opta pentru achiziția unui apartament.

Westfield - creștere de 75%

În ceea ce privește cartierul nostru, anul 2021 a adus o creștere substanțială a vânzărilor. Cei mai mulți dintre cei care au ales să se mute aici au preferat casele (75%), în timp ce 12% dintre clienți au ales să achiziționeze o parcelă de teren și să construiască în regie proprie. Cei care au cumpărat un apartament la vilă în cartier reprezintă 11% dintre clienți, iar 2% au ales pentru familiile lor unul dintre modelele noastre de vile.


În acest moment avem în lucru 85 de case.

O parte din Zona I și Zona II a cartierului

Comunitatea Westfield, apreciată mai ales de familiile cu copii

Aproape toate (90%) familiile care aleg sa se mute în Westfield au cel puțin un copil și iau decizia de a se muta aici pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Își doresc să petreacă mai mult timp în aer liber și să se bucure alături de cei dragi de un mediu cât mai relaxant. Pe locul doi ca argument este poziționarea cartierului: la doar 20 de minute de centrul orașului, la 5 minute de Zona Industrială și 8 minute de autostradă. Un alt argument important în luarea deciziei în favoarea cartierului nostru sunt și facilitățile precum sala de fitness, grădinița, piscina și evenimentele organizate pentru comunitate.

Pregătim lansarea unui nou proiect în 2022

Dacă în 2021 am demarat amenajarea celei mai mari zone a cartierului - Zona III, anul 2022 vine și el cu noutăți pentru clienții noștri, cărora încercăm tot timpul să le oferim soluții cât mai eficiente. Aceasta este rețeta care ne-a adus pe primul loc în opțiunile arădenilor care vor să facă o investiție imobiliară și să își schimbe viața.
Dar despre noile noastre proiecte vom dezvălui mai multe informații într-un articol viitor.

Echipa Westfield

Sperăm ca bilanțul acestui an să fie unul bun pentru fiecare dintre voi și că planurile voastre, oricât de ambițioase, vor lua avânt în anul care va începe peste puțin timp.

Să ne vedem cu bine în 2022!