Cu toții avem câteva criterii importante care ne ghidează atunci când ne gândim să ne mutăm într-un cartier dintr-o zonă sau alta a orașului.

Cartier de case

Iată o scurtă listă când evaluăm noul cartier:

Lista ar putea continua, dar cred că suntem cu toții de acord ca acestea sunt primele întrebări pe care ni le punem și al căror răspuns îl căutăm cu mare interes la început.

Cum am răspuns noi la aceste întrebări

Așa a fost conceput Westfield, în jurul acestor îngrijorări ale fiecăruia dintre noi. Cum va arăta viața noastră într-un loc nou? Ne-am asigurat că luăm punctaj maxim în privința celor mai importante preocupări: sănătate, familie, siguranță, timp liber, copii. 

Familie in cartier

Ce altceva ți-ai putea dori?

Poate că idealul unora dintre noi este să locuim în centrul orașului, dar să respiram aer curat și să ne bucurăm de natură și liniște, așa e? Pentru că totuși trăim în Arad, nu avem nevoie de mai mult de 20 de minute ca să ajungem de acasă din Westfield, până în centru. 

Până la urmă, atunci când ai în cartier terenuri de joacă și de sport, piscină, sală de fitness, grădiniță, evenimente pentru copii și părinți (vizionări de filme în aer liber, petreceri de sărbători ș.a.), o comunitate tânără cu care poți să rezonezi, atunci vei realiza că ai parte de condiții unice în oraș și chiar în România. 

Locul la care visezi

Este ceea ce ne-am dorit să creăm de la început: un loc ideal pentru familie, care să îți ofere șansa să trăiești așa cum ți-ai dorit întotdeauna. 

Descoperă toate facilitățile pe care le ai în Westfield!

Pentru orice întrebări sau pentru a programa o vizită în cartier, ne găsești aici.

Decizia de a alege un credit imobiliar e adesea un punct sensibil pentru toți cei care vor să-și cumpere o locuință. Cei care evită în continuare această soluție de investiție nu știu că programele de creditare din prezent sunt accesibile și sustenabile pentru o familie cu venituri medii – și în mod special ne referim la programul Prima Casă – singurul tip de credit imobiliar de pe piață garantat de Stat.

În prezent, ne aflăm într-un punct în care raportul dintre calitatea ofertelor imobiliare și investiția necesară pentru o locuință nouă este foarte favorabil. Mai mult – suplimentarea fondurilor pentru Prima Casă pentru a doua oară în acest an, anunțată în luna septembrie, împreună cu știrile care vizează crearea unei strategii pe termen lung, sunt semne ale unui sistem care funcționează foarte bine în peisajul economic actual – fără să implice riscuri pentru cumpărători.

Prima Casă – cel mai avantajos credit pentru achiziții imobiliare

Conform informațiilor oficiale, în jur de 195.000 de români au apelat la fondurile alocate prin Prima Casă, de la începutul programului (2009) și până în prezent. Motivul pentru care există o preferință pentru Prima Casă, preponderent în rândul familiilor și cuplurilor tinere, e ușor de înțeles: creditele prin Prima Casă au cele mai mici dobânzi de pe piață și se acordă cu cel mai mic avans – doar 5% din valoarea imobilului.

Studiile de piață din domeniu susțin că aproximativ 80% dintre cei care au contractat un credit Prima Casă nu ar fi avut resurse să-și achiziționeze o locuință cu alte metode de plată – dobânzile și avansul mult mai mare în cazul creditului ipotecar fiind inaccesibile pentru acest segment de cumpărători.

Un moment bun pentru investiții

La începutul anului, legea dării în plată a creat îngrijorare pe piața de imobiliare – însă odată ce Guvernul a acordat a doua suplimentare de garanții pentru Prima Casă pentru anul 2016, iar Ministerul Finanțelor și-a anunțat intenția de a elabora o strategie pentru un termen mai lung decât până acum, siguranța programului devine tot mai evidentă și greu de contestat.

„Pe lângă această suplimentare, avem în vedere și elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP și aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparența și predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât și dezvoltatorii de locuințe și instituțiile de credit.” – Anca Dragu, Ministru al Finanțelor

Până în luna iulie a acestui an, în jur de 19.000 de români au accesat fonduri imobiliare prin Prima Casă, iar suma totală a creditelor obținute prin acest program se va ridica aproape la nivelul anului trecut (respectiv aprox. 1,2 miliarde lei).

Un alt aspect de luat în calcul este indicele ROBOR – care a scăzut până la un minim istoric de 0,7%, în luna septembrie.

Cum arată piața de imobiliare, pentru cei care vor să-și cumpere o locuință accesând Prima Casă?

„Cu alte cuvinte, stabilizarea preţurilor la locuinţe şi a dobânzii ROBOR cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la creditele Prima Casă, sub pragul de 1% se traduce prin cel mai bun grad de accesibilitate al locuinţelor din ultimii 15 ani.” (sursa: capital.ro)

Cum îți cumperi casa pe care ți-o dorești?

După 5 ani de dezvoltare, construcție și vânzare de case care se încadrează în condițiile de acordare a creditului Prima Casă, timp în care am avut în jur de 100 de clienți care au ales acest program, nu ne-am schimbat părerea: cea mai bună opțiune, pentru o familie aflată la început de drum, este accesarea unui credit imobiliar adecvat pentru veniturile acesteia. Și acesta cel mai des se dovedește a fi un credit Prima Casă.

Cu un plan financiar responsabil și cu sprijin avizat – pe care noi, de exemplu, îl oferim prin consultanții noștri, în momentul achiziției unei case, orice familie își poate vedea visul împlinit.

Recunoaștem, să accesezi (și să susții) un credit nu e cel mai ușor lucru pe care îl poți face. Însă știi ce se spune despre lucrurile cu adevărat valoroase în viață? Nu se obțin niciodată fără eforturi. Fără voință, implicare și încredere. Însă merită întru totul să-ți vezi familia fericită, în locul potrivit, trăind o viață de calitate.

Un pas mare pentru o familie sau un cuplu, investiția într-o locuință nouă aduce un început nou și promițător, o îmbunătățire a calității vieții. Cu o singură condiție: că alegi locuința potrivită pentru nevoile tale!

Indiferent că vrei să achiziționezi prima locuință sau să faci un upgrade de la cea veche la o locuință nouă, în care să te simți cu totul acasă – cert e că decizia de a investi vine la pachet cu o mulțime de întrebări. Întrebări care au nevoie de toată atenția și obiectivitatea ta.

Ne-am gândit că o scurtă listă a celor mai importante aspecte de considerat, în momentul în care vrei să-ți cumperi o locuință nouă, ți-ar fi de ajutor pentru a-ți pune în ordine prioritățile.

Și, după cum probabil te așteptai, lista începe cu o întrebare la care poți avea deja răspunsul – sau care te va pune pe gânduri:

1. Apartament sau casă?

În principiu, fiecare persoană sau familie știe ce caută, în funcție de stilul de viață și bugetul disponibil. Pentru un cuplu, răspunsul tinde să se îndrepte spre apartament, într-o zonă bună – cât mai aproape de serviciu și de zonele de recreere pe care cei doi le frecventează. Atunci când vine vorba deja de copii, lucrurile se schimbă – nevoia unui loc sigur, liniștit și cât mai curat, cu zone verzi imediat în apropiere, devine cea mai „insistentă”.

Chiar dacă familiile de obicei ar opta pentru o casă nouă, adevărul e că prețurile de pe piața imobiliară sunt de multe ori foarte mari pentru locuințele care corespund standardelor unei familii contemporane. Consecința? Schimbarea opțiunii cu un apartament cu 3 sau 4 camere.

Evident, există o alternativă pe care ar fi bine să o cunoști: o casă nouă cu o investiție comparabilă cu cea într-un apartament, în cea mai liniștită și modernă zonă din Arad.

5-lucruri-de-luat-in-calcul-atunci-cand-investesti-intr-o-casa-westfield-cel-mai-frumos-cartier-din-arad-2

2. Construcție nouă sau veche?

Bugetul nu-l vom lua în calcul separat, însă acesta influențează fiecare criteriu la care ne referim. La fel cum, la alegerea tipului de construcție, cel mai mult va conta bugetul pe care te poți baza. Peste 80% dintre persoane preferă o construcție nouă – datorită standardelor de calitate mai înalte, a costurilor mult mai mici de întreținere și, nu în ultimul rând, a lipsei necesității de a face renovări sau schimbări semnificative în interior.

O casă nouă sau un apartament într-un bloc nou întotdeauna vor fi investiții mai rentabile, fără costuri ascunse – față de locuințele vechi, care de multe ori își dezvăluie defectele abia după cumpărare. De aceea, îți recomandăm să iei în calcul opțiunea unei evaluări profesioniste, în cazul în care optezi pentru o construcție veche – pentru a minimaliza riscurile achiziției.

3. Despre alegerea locației.

În primul rând, ar fi ideal să știi de la început că nu există locație ideală – deci exigențele foarte stricte în privința acestui criteriu mai mult îți vor îngreuna căutarea, în loc să o ușureze. Fă-ți o listă cu 3 până la 5 priorități în alegerea locației.

Mijlocul de transport contează – 15 minute de mers cu mașina nu e același lucru cu 15 minute de mers pe jos sau cu un mijloc de transport în comun. Astfel, locul în care lucrezi și locurile pe care le frecventezi cel mai des (zone de recreere, parcuri, săli de sport, etc.) sunt importante în estimarea drumurilor pe care le vei avea de făcut zi de zi.

În același timp, e preferabil să iei în calcul poluarea – un factor din ce în ce mai prezent în viețile noastre, pe care ajungem să-l resimțim, mai devreme sau mai târziu. Zonele cele mai centrale sunt, de cele mai multe ori, și cele mai poluate.

5-lucruri-de-luat-in-calcul-atunci-cand-investesti-intr-o-casa-westfield-cel-mai-frumos-cartier-din-arad-1

Alt factor e procentul de spații verzi – calitatea aerului crește direct proporțional cu cantitatea de spații verzi. Însă din păcate, cel puțin cartierele vechi ale Aradului nu beneficiază de un procent foarte mare de spații verzi – lucru care devine din ce în ce mai descurajant, mai ales pentru familiile cu copii.

Pentru că tot am ajuns la subiectul copiilor, grădinița și școala pe care le frecventează cei mici sunt din nou importante – mai ales dacă, de la o anumită vârstă, intenționezi să le permiți să vină singuri de la școală.

Luând în calcul toate aceste opțiuni, mulți oameni își îndreaptă interesul spre zonele marginale ale orașului – în care traficul redus și poluarea la cote minime cresc calitatea vieții. Noi îți putem recomanda o astfel de locație – unde, mai mult de atât, vei avea la dispoziție facilități pe care niciun alt cartier din Arad nu ți le oferă. Supermarket, sală de fitness, grădiniță și școală, restaurant, cafenea, piscină, terenuri de sport – toate situate chiar în cartier!

4. Spațiul – compartimentare și suprafață

În funcție de numărul de membri ai familiei (actuali sau… prevăzuți), de spațiul de depozitare de care ai nevoie, de spațiul exterior de care vrei să te bucuri (în cazul în care alegi o casă), poți estima un număr de camere (dormitoare + living, eventual o cameră de lucru) care îți vor întruni cerințele. Cele mai multe cupluri optează pentru case cu 2 dormitoare, în timp ce familiile cu copii preferă casele cu suprafețe mai mari, cu 3 sau mai multe dormitoare.

Compartimentarea te poate determina să alegi o locuință în defavoarea alteia: economia și optimizarea spațiului, libertatea pe care o ai în așezarea mobilei, intimitatea pe care ți-o dorești pentru anumite încăperi, prezența unui hol – toate sunt detalii la care trebuie să fii atent.

În cazul în care alegi o casă cu grădină, suprafața acesteia din urmă va influența semnificativ costul locuinței. Cel mai probabil, o grădină cu o suprafață medie (250 – 350 mp) va fi perfectă – vei avea suficient spațiu pentru landscaping, terasă, mobilier de grădină și orice altceva vei dori.

5-lucruri-de-luat-in-calcul-atunci-cand-investesti-intr-o-casa-westfield-cel-mai-frumos-cartier-din-arad

5. Designul și atmosfera locului

După ce treci prin toate criteriile obiective, care, deși necesare, tot nu sunt singurele care dictează cărui loc îi vei spune „da”, realizezi că alegerea unei locuințe noi e o decizie în primul rând emoțională. Poți găsi o locuință care să bifeze toate criteriile, dar, dintr-un motiv sau altul, să nu te bucure foarte tare. Să nu-ți stârnească entuziasmul, să nu te provoace să-ți imaginezi cum ar arăta viața ta, în acel loc.

De aceea, frumusețea, designul și atmosfera locului pe care-l alegi au ultimul cuvânt de spus. Și aici, ne referim nu doar la casa sau apartamentul vizat: ci la întreaga zonă pe care o vei vedea zi de zi. Te face să zâmbești, să fii optimist? Atunci te vei simți, într-adevăr, acasă.